alimente care îți pot ține activ sistemul imunitar

lectură de 2 minute

Există alimente care îți pot ține activ sistemul imunitar, ținând microorganismele la distanță? În cele ce urmează aflăm care sunt aceste alimente și cum reducem riscul de a contracara o infecție.

Aproximativ 90% dintre infecții apar la nivelul suprafețelor acoperite cu mucoase (umede), cum ar fi ochii, nările și gura. Aceste suprafețe sunt protejate de IgA (imunoglobina de tip A). IgA crează o barieră imunologică prin neutralizarea și impiedicarea virusurilor să pătrundă în interiorul corpului.

exercițiile fizice moderate amplifică IgA și reduc considerabil riscul de a face gripă

Imagine: Antonia Kovacs

În timp ce activitatea fizică regulată îmbunătățeste funcția imună și reduce riscul de infecție respiratorie, efortul susținut și intens poate avea exact opusul. Atunci când treci de la inactivitate la activitate, riscul de infecție scade. Dar după un anumit prag, supra-antrenamentul și stresul excesiv pot amplifica riscul de infecție prin deteriorarea funcției imune.

În săptămânile de după maraton, alergătorii pe distanțe foarte lungi raportează o amplificare de 2-6 ori a infecțiilor aparatului respirator superior. La fel și fotbaliștii de performanță suferă de o scădere semnificativă a producției de IgA. Asta se întâmpla la numai două zile de la începerea unei competiții.

ce poți face dacă ești sportiv de performanță pentru a-ți reduce șansele de a te infecta?

Medicul îți va spune, probabil, să îți faci un vaccin împotriva gripei. Dar și să eviți să îți atingi ochii, nasul sau să te ferești de oamenii bolnavi. Care este motivul pentru care aceste recomandări sunt insuficiente? Este că infecțiile respiratorii sunt declașate frecvent de reactivarea unor viruși rămași în stare latentă în organism.

Din fericire există anumite alimente care îți pot ține activ sistemul imunitar, ținând microorganismele la distanță.

alimente care țin microorganismele la distanță: prima opțiune

Pe locul întâi se situează Chlorella, o algă unicelulară de apă dulce, comercializată de regulă sub formă de pulbere sau comprimată în tablete. Atenție la tabletele pe care le cumperi, deoarece piața suplimentelor alimentare este complet nereglementată și este foarte greu de spus ce cumperi de fapt atunci când îți iei o cutie cu suplimente.

alimente care țin microorganismele la distanță: a doua opțiune

O altă opțiune pentru sportivii care doresc să își mențină funcția imună activă este Drojdia nutrițională. Ea poate fi atât drojdie de bere cât și drojdie uscată inactivă care se găsește in magazinele naturiste sub formă de fulgi. Personal, prefer fulgii de drojdie uscată inactivă, deoarece au un gust plăcut, care amintește de brânză. Se recomandă consumul înainte de antrenament.

Drojdia inactivă nu are puterea de a crește, deci nu se folosește în patiserie sau în produsele de panificație. Se recomandă consumul în sau alături de piure de cartofi, în mămăligă, pe popcorn sau paste integrale. Se mai poate consuma și alături de migdale sau alune pisate sau ca și condiment pentru a intensifica gustul mâncării.

ce alte beneficii la sănătate poate avea drojdia nutrițională?

Puțină drojdie nutrițională poate îmbunătății o gamă largă de stări emoționale, reducând starea de tensiune, oboseala, confuzia și mânia, dar amplificând vigoarea percepută. Din acest punct de vedere se poate compara cu ceaiul verde.

referințe

Otsuki T, Shimizu K, Iemitsu M, Kono I. Chlorella intake attenuates reduced salivary SIgA secretion in kendo training camp participants. Nutr J. 2012;11:103. Published 2012 Dec 11.

Talbott S, Talbott J. Effect of BETA 1, 3/1, 6 GLUCAN on Upper Respiratory Tract Infection Symptoms and Mood State in Marathon Athletes. J Sports Sci Med. 2009 Dec 1;8(4):509-15.

notă

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Scopul acestui blog este să furnizeze informații utile de ordin general în legătură cu subiectul tratat. Esensis.ro nu își propune sub nicio formă să substituie sfatul medicului sau al altor profesioniști medicali, dat în funcție de afecțiunile de care suferă cititorul, de simptomele sau grijile sale. Dacă cititorul are nevoie de asistență medicală personală, legată de sănătate, de dietă, de exercițiile fizice sau de altă natură, el ar trebui să consulte un medic competent și/sau alți profesioniști medicali calificați. Autorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru efectele negative pe care le poate resimți cititorul ca rezultat direct ori indirect al aplicării sugestiilor din acest site sau al aplicării programelor recomandate aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>