lectură de 2 minute
Cum am ajuns să asociem iubirea cu o mare durere și suferință? Destul de simplu. Dacă începem să studiem dragostea romantică, vom găsi metafore despre nebunie peste tot. Iată câteva dintre ele:
- Dragostea este o nebunie, William Shakespeare
- Întotdeuna există puțină nebunie în dragoste, Friedrich Nietzsche
O simplă căutare pe Wikipedia după cuvântul crazy love și ce găsim? Nu mai mult decât: opt filme, 14 cântece, două albume și un roman. Istoria culturii moderne este plină de afirmații care asociază dragostea cu o boală mintală. Ideea că dragostea este o nebunie, nu este deloc falsă, pentru că dpdv neurochimic ceea ce se întâmplă în noi, este cam la fel.
de ce doare și de ce suferim din dragoste?
Într-un studiu din 1999, s-a constatat că nivelul de serotonină al celor proaspăt îndrăgostiți este asemănător cu cel al persoanelor diagnosticate cu tulburare obsesiv-compulsivă. Însă, un nivel scăzut de serotonină este asociat cu tulburări afective sezoniere și depresie.
Așadar, există unele dovezi că dragostea e asociată cu comportamentele și schimbările noastre de dispoziție. Cercetătorii cred că nivelul scăzut al serotoninei este corelat cu gândirea obsesivă despre obiectul iubirii care este la fel cu sentimentul că cineva și-a instalat o tabără în creierul tău.
Vestea bună e că nu ține întotdeauna atât de mult – de obicei, de la câteva luni până la câțiva ani. Dar ce putem face, între timp, ca să n-o luăm razna?
ce putem face și cum să ne schimbăm abordarea ca să nu mai suferim din dragoste?
Lingviștii Mark Johnson și George Lakoff sugerează o soluție foarte interesantă: să ne schimbăm metaforele. Aceștia consideră că metaforele chiar modelează modul în care noi experimentăm lumea și că acestea ne pot ghida acțiunile viitoare cum ar fi profețiile autoîmplinite.
iubirea ca o lucrare de artă colaborativă
Johnson și Lakoff sugerează o nouă metaforă pentru iubire: iubirea ca o lucrare de artă colaborativă. Ce implică colaborarea la o operă de artă? Implică efort, compromis, răbdare, obiective comune. Aceste idei se aliniază frumos cu investiția noastră culturală în (atenție!) angajamentul romantic pe termen lung.
De ce? Pentru că, în comparație cu metafora iubire nebună, această metaforă, iubirea ca o lucrare de artă colaborativă, aduce idei mult mai complexe la experiența de a iubi pe cineva. Așadar, dacă iubirea este o operă de artă colaborativă, atunci iubirea este o experiență estetică.
iubirea ca o experiență estetică
Asta înseamnă că iubirea este imprevizibilă, este creativă. Înseamnă că iubirea necesită comunicare și disciplină. Este frustrantă și solicitantă emoțional. Iubirea implică și fericire și durere. În ultimul rând, fiecare experiență de iubire este diferită.
să comunici când pare dificil să ai încredere
Această versiunea a iubirii nu este despre câștigarea sau pierderea afecțiunii cuiva. În schimb, necesită ca tu să ai încredere în partenerul tău și să comunici când pare dificil să ai încredere. Asta sună foarte ușor, dar este de fapt un fel de acțiune revoluționară, radicală. Și este mai bună decât alternativa, acel lucru care seamănă cu nebunia.
Asta se întâmplă pentru că încetezi să te mai gândești la tine, ce câștigi sau pierzi din această relație și începi să te gândești la ceea ce ai de oferit. Partea frumoasă a operei de artă colaborative este că nu se va picta, desena sau sculpta singură. Această versiune a iubirii ne permite să decidem cum arată.
Mulțumindu-vă că ne-ați citit, iată că am ajuns la finalul articolului „Cum am ajuns să asociem iubirea cu o mare durere și suferință” Gânduri bune și la cât mai multe cești de ceai băute!
bibliografie
Mark Johnson, Geroge Lakoff, Mandy Lan Catron